Mesaj cu prilejul Zilei autonomiei locale și a lucrătorului din administrația publică locală
Stimaţi colegi din autorităţile administraţiei publice locale!
Vă aduc cele mai sincere felicitări şi urări de bine cu prilejul sărbătorii dumneavoastră profesionale, marcată la 1 februarie — Ziua autonomiei locale şi a lucrătorului din administraţia publică locală!
Vă mulţumesc pentru munca şi devotamentul zilnic, şi vă doresc în continuare mult succes întru realizarea obiectivelor stabilite. Instituirea acestei zile constituie aprecierea şi recunoaşterea eforturilor enorme, pe care lucrătorii din Administraţiile Publice Locale le întreprind zilnic în soluționarea problemelor cetățenilor și în dezvoltarea social-economică a localităţii şi a statului.
Cu ocazia acestei semnificative sărbători, vin cu alese cuvinte de felicitare, sincere urări de sănătate, prosperitate, îndemnîndu-vă să fiți mereu activi, cu spirit de inițiativă și responsabili în prestarea serviciilor publice de calitate, astfel ca cetățenii să simtă mereu sprijinul și aportul dumneavoastră în soluționarea problemelor stringente a comunității.
Vă doresc să vă înconjoare întotdeauna dragostea apropiaţilor, respectul, fidelitatea colegilor şi recunoştinţa oamenilor. Noi realizări în activitatea profesională, multe bucurii, fericire, putere pentru continuarea lucrului pe care-l faceţi cu dăruire, linişte şi căldură în suflet.
Sincere felicitări şi urări de bine !

Comentarii