Recepția finală la terminarea lucrărilor la obiectivul ”Construcția unui turn de apă potabilă situat pe terenul din s. Doroțcaia, r. Dubasari”
Astăzi, 05 noiembrie 2019, în s. Doroțcaia a avut loc ședința grupului de lucru privind recepția finală la terminarea lucrărilor la obiectivul ”Construcția unui turn de apă potabilă situat pe terenul din s. Doroțcaia, r. Dubasari”, în cadrul proiectului Gestionarea Resurselor de Apă pe Nistru, finanțat de Guvernul Germaniei prin intermediul Agenţiei de Cooperare Internaţională a Germaniei (GIZ).
Grupul de lucru în componența reprezenanților de la GIZ Molodva, ADR Centru și primăriei Doroțcaia au examinat calitatea și volumele lucrărilor executate și a stabilit că lucrările respective au fost realizate în conformitate cu proiectul de execuție.
Implimentarea proiectului respectiv a fost posibilă datorită susținerii financiare a GIZ Moldova și ADR Centru. Costul total al proiectului a constituit 401481,86 lei inclusiv, contribuția localității 40148,19 lei, ceea ce constituie 10% din costul proiectului. După finisarea lucrărilor respective localitatea noastră beneficiază de o zonă sanitară conformă și amenajată, este asigurată cu apă potabilă de o calitate bună, conform normelor epidemiologice.
Din numele cetățenilor din localitate, aducem mulțumirile noastre de rigoare Guvernului Germaniei, Agenţiei de Cooperare Internaţională a Germaniei (GIZ), pentru înțelegere, implicare și susținere financiară în soluționarea problemelor cu care se confruntă localitatea noastră.
Totodată reamintim că continuă lucrările de construcție a turnului de apă din regiunea din ”VII”, efectuate din cadrul Programului de granturi „Infrastructura socială şi eficienţa energetică 2018, Faza II”, finanţat de Banca Germană de Dezvoltare KfW şi implementat de FISM Moldova. Costul total al proiectului 635824,23 lei inclusiv, contribuția localității 113755,00 lei.
Comentarii