Ziua Ușilor deschise la Casa de Cultură din satul Doroțcaia.
Zâmbete și voie bună pe data de 23 septembrie, ziua când Casa de Cultură s.Doroțcaia r-nul Dubăsari a fost punctul de atracţie al copiilor de la Grădinița Scufița Roșie din localitate, care insoțiți de educătoare și dădace au vizitat instituția .
Ziua uşilor deschise s-a petrecut in cadrul evenimentelor dedicate Zilelor Europene ale Patrimoniului, care vor avea loc în perioada 23-28 septembrie și a constituit un eveniment deosebit şi pentru angajații Casei de Cultură– aceştia i-au întâmpinat cu multă căldură pe oaspeţi, i-au condus în birourile unde se ocupă colectivele artistice din cadrul instituției şi le-au povestit despre activitatea colectivelor artistice –orchestra de fanfară, formația folclorică” Nistrenii”, formațiile de muzică ușoară” Angel’s Star” și “Miracol”, orchestra de muzică populară “Doina Nistrului”. Mai mult decât atât, copiii au avut posibilitatea să cânte la instrumente musicale . Copiii au urcat în scenă de unde doritorii au recitat poezii și au încântat publicul din sala mare de festivități.Deasemenea copiii au viziitat Biblioteca Publică locală , care activează in incinta Casei de Cultură, fiind impresionați de numărul mare de cărți de pe rafturi.
Domnul director Ion Nicolaev le-a povestit copiilor despre patrimoniul (comoara) Casei de Cultură, care trebuie protejat și transmis tinerii genetații.Le-a dorit copiilor sănătate și un parteneriat frumos.
Oaspeţii Casei de Cultură au ascultat cu atenţie informaţia , au fost foarte curioși de ceia ce au văzut. La plecare ne-au mulțumit și au promis să mai viziteze Casa de Cultură.
Ziua uşilor deschise a reuşit să trezească în rândurile copiilor un mare interes pentru muzică și artă. Casa de Cultură îi aşteaptă şi speră că mulţi dintre ei vor deveni aici specialişti de performanță și vor fi cei care vor păstra și valorifica patrimonial cultural.
Conducător artistic Eugenia Berzan.
Comentarii