Ziua Independenței Republicii Moldova sărbătorită la Doroțcaia!
Atît mi-e de-ajuns pentru trai
O ţară, o casă, un grai.
Dar nu orice ţară frumoasă,
Ci ţara în care-s acasă
O casă în care să-mi vină
Din liniştea ţării lumină.
Un grai din născare ales.
În ţară şi-n casă-nţeles.
O ţară, o casă, un grai
Atît mi-e de-ajuns pentru trai.
La 27 august 2019, prin organizarea unei manifestari de sărbătoare consacrată aniversării a 28-a de la proclamarea Independenței și Suveranității Republicii Moldova, în satul Doroțcaia, r-nul Dubăsari, a răsunat glasul patriotic al neamului.
Primarul localității Dl Valeriu Berzan, a adresat cetățenilor cele mai sincere și mai frumoase urări de bine, sănătate, prosperitate, perseverenţă şi noi realizări în munca fiecăruia în serviciul societăţii şi întru binele poporului. Deasemenea un mesaj de felicitare a fost adus de către dl Tudor Nicolaev, participant la războiul din 1992, care a adus un omagiu celor care au luptat pentru ca libertatea noastră să se împlinească şi desigur marea recunoştinţă veteranilor de război din 1992, care au apărat acest sfînt pămînt moştenit de la Ştefan cel Mare. Adelina Ciudin, eleva Liceului Teoretic Dorotcaia a venit cu urări de bine din partea tinerii
generații. Manifestatrea de sărbătoare consacrată aniversării a 28-a de la proclamarea Independenței și Suveranității Republicii Moldova a continuat cu prezentarea unui program artistic din partea colectivelor artistice ale Casei de Cultură și Școlii de arte Doroțcaia! Au răsunat poezii și cântece de sărbătoare interpretate cu dragoste de patrie, țară și grai, de către Eugenia Berzan, formația folclorică Nistrenii, beneficiarii Bibliotecii publice locale, Orchestra de muzică populară Doina Nistrului, Adelina Ciudin, Elena Grigoriev, Ansamblul de dansuri populare Doruleț, Scoala de Arte Doroțcaia.
Tradițional la finalul sărbătorii toată lumea a fost invitată la Hora Neamului, să danseze toți împreună pentru țară, cu bătăi puternice de inimi, cu dorinţa de a fi din ce în ce mai buni și de a munci pentru frumoasa noasrtă Moldovă!
La mulți ani Moldova! La mulți ani Doroțcaia!
Conducător artistic, Eugenia Berzan!
Comentarii