Au demarat lucrările de extindere a reţelei de iluminare stradală
Săptămâna curentă au demarat lucrările de extindere a reţelei de iluminare stradală în localitate, în sectorul de sat nou.
Acest sector este populat de către familiile tinere, un sector nou care nu dispune de reţea de iluminare nocturnă. Lucrările respective în conformitate cu contractul încheiat sunt executate de către SRl ,,AVB LIDER,, valoarea totală a acestuia constituie 239,7 mii lei dintre care 200,0 mii lei Programul activităţilor de Reintegrare a ţării şi 39,7 mii lei din contribuţia localităţii.
Aducem mulţumirile noastre de rigoare Guvernului Republicii Moldova, inclusiv Biroului Politici pentru Reintegrare pentru suportul financiar respectiv, pentru susţinere şi implicare în soluţionarea multiplelor probleme social-economice ale localităţii.
Totodată, solicităm respectuos cetăţenilor care încă nu au reuşit să achite contribuţia localităţii pentru implimentarea proiectului respectiv să se adreseze de urgenţă la primărie.
Comentarii