Un parteneriat frumos între AO ”CAIC”, primăria Doroțcaia și s. Chițcani, regiunea transnistreană
Centrul de Asistență și Intervenții Comunitare în parteneriat cu primăria s. Doroțcaia și Școala din satul Chițcani, la data de 30 iunie a organizat o vizită de studiu la Conacul lui ”Manuc Bei” din or. Hîncești.
Această activitate este parte a proiectului ”Centru de Resurse și Informare pentru instituțiile culturale” din cadrul Platformei „Cultură” creată în cadrul programului Susținerea Măsurilor de Promovare a Încrederii. Proiectul este finanțat de Uniunea Europeană și implementat de Programul Națiunilor Unite pentru Dezvoltare. Scopul proiectului este contribuţia la consolidarea încrederii între ambele maluri ale Nistrului prin soluţii comune la problemele eficacităţii și informării instituţiilor culturale cu implicarea comunităţilor locale din Doroțcaia şi Chițcani precum și crearea unui Centru de Informare și resurse culturale.
Totodată, grație acestui proiect, Casa de Cultură Doroțcaia a fost dotată cu o boxă. Aducem sincere mulțumiri Centrului de Asistență și Intervenții Comunitare și dnei Sabina Baciu-Danilov pentru oportunitățile oferite satului nostru de a face un parteneriat frumos.
Comentarii