Ședința comisiei echipei multidisciplinare
La data de 23.03.2018 în incinta primăriei Doroțcaia a avut loc ședința comisiei echipei multidisciplinare cu următoarea ordine de zi:
– Cu privire la examinarea situației unei familii defavorizate.
– Cu privire la selectarea persoanelor pentru acordarea serviciului Îngrijire socială la domiciliu.
În cadrul ședinței familia în cauză a fost atenționată cu privire la îndeplinirea obligațiunilor părintești și evitarea riscului de abuz și neglijență față de copii, evitarea abuzului de alcool, supravegherea permanentă a copiilor și a tatălui bolnav, cît și respectarea igienei persoanale a tuturor membrilor familiei. Comisia multidisciplinară și în continuare va monitoriza familia respectivă în vederea îmbunătățirii situației familiale a acestora.
Ce ține de selectarea persoanelor pentru acordarea serviciului Îngrijire socială la domiciliu membrii comisiei au avut posibilitatea de a se expune asupra condițiilor de trai și starea de sănătate a potențialilor beneficiari precum și posibilitatea legală de a fi încadrați în serviciu. În urma dezbaterilor , comisia a propus să fie acordat serviciu Îngrijire socială la domiciliu la două persoane.
Comentarii