O nouă primăvară, o nouă speranță și un nou început!
Stimați locuitori ai s. Doroțcaia,
An de an, de 1 Martie, cînd natura se trezește la viață, frigul începe să se împleteasă cu razele soarelui, oamenii își umplă sufletele de speranță și vitalitate.
Venirea primăverii o marcăm prin Mărțișorul prins la piept persoanelor dragi în semn de respect și ca simbol al norocului și prosperității.
Întru menținerea acestui obicei vechi și asigurarea transmiterii lui din generație în generație, Vă felicităm cu sosirea primăverii, prinzînd de sufletele Dumneavoastră cîte un mărțișor împletit din albul speranței în ziua de mîine și într-un viitor prosper și roșul dragostei acute de tot ce vă înconjoară.
Primiţi primăvara în suflet şi fie ca acest anotimp să aducă în viaţa dumneavoastră împlinire, fercire, iubire şi căldură sufletească de la cei dragi, gingășie, dragoste, putere și multe realizări frumoase.
O primăvară cu multe bucurii, zîmbete şi voie bună!
Comentarii