15 februarie – Ziua comemorării celor căzuţi în războiul din Afganistan
După un infernal război, ce a durat aproximativ 10 ani, la 15 februarie 1989 trupele armatei sovietice s-au retras din Afganistan. Anul acesta s-au împlinit deja 29 de ani de la acest eveniment.
Peste 12 mii de tineri moldoveni au participat la războiul din Afganistan (1979-1989). Mai bine de 300 au murit, patru au fost daţi dispăruţi, iar mii de persoane suferă şi acum de diverse maladii. Mulţi veterani au ajuns invalizi ca urmare a rănilor.
În războiul din Afganistan au participat şi 15 originari din satul Doroțcaia, care şi-au îndeplinit datoria ostășească.
Cu timpul s-a clarificat de ce a început războiul şi cine a fost învingătorul, dar soldatul nu este vinovat, el a întrat în Afganistan îndeplinind ordinul de luptă, fiind convins că îndeplineşte o misiune internaţională nobilă. De aceea, fiecare veteran al acestui război trebuie răsplătit după merit.
În acest context, la 16 februarie 2018, la Memorialul ”Gloria Militară” din s. Doroțcaia a avut loc o întrunire solemnă consacrată aniversării a 29 ani de la retragerea trupelor sovietice din Afganistan.
La eveniment au particpat dl Valeriu Berzan, primarul s. Doroțcaia, dl Andrei Berzan, directorul Muzeului de Istorie și Etnografie din s. Doroțcaia, veteranii şi rudele celor căzuţi în războiul din Afganistan.
Mitingul s-a încununat cu depunerea florilor la Memorialul ”Gloria Militară” din centrul satului.
Comentarii