VIZITĂ DE STUDIU «Patrimoniul cultural ca factor de dezvoltare al comunităților locale»
La data 22 septembrie curent, reprezentanții din cadrul primăriei s. Doroțcaia, dl. Ion Nicolaev, directorul Casei de Cultură și Iulia Cazac, economist principal în domeniul asigurării investiționale împreună cu alți membri din cadrul Platformei Cultura au întreprins o vizită de studiu în s. Chițcani, r-ul Slobozia și or. Bender, pentru a se familiariza cu practicile existente de cooperare în domeniul culturii, prin exemplul activității Casei de cultură din Chițcani, precum și familiarizarea cu renovarea complexului Cetatea Tighina. De asemena am avut discuții la capitolul Planurile și viziunea Platformei prin ochii participanților cu Vlad Kulminskii – finanțator din cadrul PNUD-ului. Programul vizitei a inclus și deplasarea către obeliscul”Capul de pod Chițcani”, vizitarea Mănăstirii Noul Neamț înfiinţată în a doua jumătate a sec. XIV-lea și care este una dintre cele mai vechi şi mai bogate mănăstiri din Moldova, care pe parcursul a cinci secole şi-a afirmat însemnătatea sa ca mare centru de cultură, şi care şi-a dus faima tradiţiilor pînă departe dincolo de hotarele Moldovei.
În cele din urma am vizitat și complexul” Cetatea Tighina”. Cetatea Tighina(Bender) este situată pe malul drept al r. Nistru în Transnistria și a fost una dintre cele mai puternice fortărețe medievale ale Moldovei.
Coordonatorii vizitei au fost Valeria Suruceanu, Irina Arpenti ICOM Moldova, Cișinău, Stanislav Goncear, Iulia Sîrbu, Agenția ”Paragon”, Bender, Gheorghe Caraseni, Caraseni consulting, Chișinău.
Iulia Cazac
Economist principal în domeniul asigurării investiționale
Comentarii